Administraţia SUA le recomandă cetăţenilor americani să reanalizeze planurile de a se deplasa în China, din cauza deciziilor arbitrare ale autorităţilor şi a riscurilor arestărilor abuzive, informează agenţia The Associated Press.
„Agenţiile guvernamentale din Republica Populară China aplică legile locale arbitrar, inclusiv prin emiterea de interdicţii de părăsire a ţării aplicabile cetăţenilor SUA şi cetăţenilor altor ţări, fără proceduri legale corecte şi transparente. Cetăţenii americani care se deplasează sau sunt rezidenţi în China pot fi arestaţi fără a avea acces la servicii consulare sau la informaţii despre presupusele delicte”, avertizează Departamentul de Stat de la Washington.
Potrivit avertismentului emis de Washington, autorităţile chineze „au un cadru larg de a cataloga o serie de documente, date, informaţii statistice şi materiale ca fiind secrete de stat, pentru a aresta şi a acuza cetăţeni străini de presupuse acte de spionaj„.
Ordinele de rămânere pe teritoriul Chinei sunt emise pentru a forţa suspecţii să participe la investigaţii ale autorităţilor chineze. În luna mai, un cetăţean american în vârstă de 78 de ani a fost condamnat la închisoare pe viaţă în China sub acuzaţia de spionaj.
Beijingul a adoptat recent Legea Relaţiilor Externe, ce prevede măsuri de retorsiune împotriva celor care afectează interesele chineze. Beijingul a adoptat o Lege privind contraspionajul, în virtutea căreia au fost efectuate o serie de raiduri la sedii de companii. De asemenea, au fost adoptate prevederi legale pentru sancţionarea criticilor străini.